Nu ştiu cum să încep, nu ştiu cum sa îmi introduc astăzi sentimentele în scris. Melancolie, fericire, tristeţe şi o urmă de regret se ascund în suflet şi aşteaptă să zburde în cuvinte. Însă ştim cu toţii că emoţiile sunt greu de expus sub forma cuvintelor…Am să încep cu întrebarea ” Timp, încotro mergi?”…Cred că mulţi dintre noi ne-am adresat această întrebare măcar o dată în viaţă.
Azi un capitol îşi aşterne punctul final, azi o lacrimă îşi face loc pe obraz. Acum am aflat şi eu cum este ultima zi de licean, cunosc emoţia cu care se cântă celebrul imn al absolventului ” Gaudeamus igitur”. Am ajuns în punctul în care trebuie să urez rămas bun şi succes oamenilor cu care m-am întâlnit aproape zilnic. Trebuie să recunosc, nu credeam că voi fi emoţionată să fiu în momentul acesta. Nu credeam că am să simt cum o lacrimă se aşterne pe obraz. Aş vrea să îmi cer scuze pentru greşelile mele, pentru că ştiu că nu am fost colega perfectă. Fiecare moment al acestor 4 ani va rămâne întipărit aici, aproape de mine. Mereu o să am grijă ca toate amintirile să fie protejate, că nu fie distruse de răutate sau de timp.
A venit momentul să le mulţumesc profesorilor, colegilor. Dacă ar fi să fac o listă cu cele mai frumoase amintiri cred că ar dura în jur de 4 ani. Îmi va fi dor de râsetele ascunse sub bancă, de ” conflictele” amuzante cu colega de bancă şi cu cele din spate ( ştiţi voi), îmi va fi dor de fiecare coleg, dar toţi vor rămâne în suflet alături de un infinit de amintiri plăcute.
” E o istorie întreagă când zici…eu am fost la Roth!”
” Timp,
Încotro mergi?
Spre ce meleaguri noi, grăbit, alergi?”http://www.youtube.com/watch?v=fcokoGjTpCQ
Magia în cuvinte 
intr-adevar emotia cu care am fost nevoiti sa parasim liceul nu se compara cu nimic altceva. imi place mult cum iti deschizi sufletul si iti expui clar sentimentele. foarte frumoasa postare! bravo!