Basmele…

De mici, noi fetele visăm la prinţul pe cal alb care să apară în viaţa noastră. Ne inspirăm din basme, ne trăim propria poveste şi aşteptăm propria încoronare. Cam acesta este visul unei fetiţe despre viitor. Însă cu timpul simţim fluturaşii în stomac, ne roşesc obrăjorii, simţim inima cum ticăie şi învăţăm că iubirea nu are aspectul din basme, însă cu puţin ajutor al imaginaţiei poate fi. Ne putem construi propriul castel, căruia îi spunem iubire, loc al inimilor, locul unde inimile se simt în siguranţă, protejate, cu aripi. Poate că prinţul nostru nu apare pe cal alb sau nu este un fiu de crai, importante sunt acceleraţia bătăii inimii, stolul de fluturi din stomac declanşate. Aş putea spune că iubirea îşi găseşte locul în palatul sufletului, ascunsă de răutăţi şi păzind făclia inimii. Sau poate chiar inima este o făclie…care îşi alimentează lumina din iubire. Aşa că întinde mâna şi cuprinde iubirea, las-o să intre în interiorul inimii. 

Îmi place să îmi transpun trăirile într-un basm, să construiesc din ele un palat, să îmi port coroana…simt cum inima se alimentează cu iubire, străluceşte. Simt stoluri de flututuraşi în stomac, simt că iubesc…Ia-ma de mână şi visează!