Colecţionez vara

E clar că vara are rădăcini în copilărie, cred că fiecare dintre noi, dacă se uită în urmă va realiza că sentimentele s-au dezvoltat frumos. Îmi găsesc rădăcinile zâmbetului în copilărie, într-un univers al ghiduşiilor, al jocurilor, presărat de praf magic. Alergam desculţi prin iarba ornamentată cu cristale de rouă strălucindă. Cunoşteam răul ascuns sub chipul unui balaur, nu înţelegeam sensurile cuvintelor ranchiună sau invidie. Tot ce ştiam era să alergăm fără încetare spre răsărit, întâlnit ca un loc fermecat în poveştile bunicii.Acum am ajuns să îmi privesc colecţia de raze, mă declar o colecţionară înfocată a verii. Da, colecţionez amintiri de vară, poveşti, răsărituri sau crepuscule. Le păstrez atent într-o sticluţă cu miros de lavandă. Vara aceasta m-am gândit să colecţionez toate visurile unei veri fermecate, toate emoţiile şi toate zâmbetele. Vara asta vreau să simt razele soarelui cum îmi împletesc părul, vara asta vreau ca roua să preia culoarea safirului. Îmi las imaginaţia să contureze visul acestei veri. Alerg desculţă pe un cămp plin de floarea-soarelui, vântul cald de vară îmi împodobeşte rochia cu valuri în care se pierd flori mov iar razele calde ale soarelui se împletesc în părul meu,creând curcubeul dorinţelor. Ţin ochii închişi, visând la lucruri mărunte. Îmi doresc ca lumea să se bucure de fiecare rază de soare, de tot ceea ce ne oferă vara, căci lucrurile simple sunt unde nu ne aşteptăm, adică aici lângă noi. Poate nu le putem atinge, dar dacă ne deschidem sufletul şi braţele, putem lăsa magia să ne învăluie.

P.S.: Noi creăm magia! 

Sufletul…?

Am alergat până mi-am rupt tenişii. Am alergat după vise, dar ele nu se mai întorc, ele prind aripi frumos colorate, cu care zboară spre împlinire. Îmi e dor de acele zile de vară cu dimineţi pline de rouă strălucindă, cu muguri de flori colorate şi cu o mireasmă îmbietoare, cu răsărit cristalin. Abia acum realizez că visele zboară spre răsărit, abia acum realizez că goana noastră spre răsărit se bazează pe culori, se bazează pe imaginaţie. Această goană nu aduce cu ea niciodată oboseala, această goană spre împlinire este întotdeauna construită cu praf magic, are la bază magia din interiorul nostru. Sufletul? Instrumentul principal al magiei, bagheta magică. Sufletul? Cel care niciodată nu poate înlocui nestematele. Sufletul? Este acea bijuterie pe care toţi o avem, dar care nu ne preocupă îndeajuns niciodată. Avem tendinţa de a neglija dorinţele sau sentimentele transmise de el, avem tendinţa de a uita că suflet înseamnă tot. Omului i se întâmplă foarte des să nu observe lucrurile cu ochiul liber, poate acesta este unul dintre defectele majore. Însă, nu mi-am propus să critc, nu mi-am propus să jignesc. Să recunoaştem, ne scapă unele detalii, de aceea avem sufletul. Acesta intervine atunci când ochii fizici nu sunt capabili să observe sau atunci când lucrurile nu sunt palbabile, prin definiţie acestea fiind de fapt lucrurile magice, cele care contează cu adevărat. Sufletul vede, sufletul simte, nimic nu este peste puterile acestuia…

P.S.: Deschideţi portiţa sufletului cu cheia sentimentului! 

Emoţii transpuse

Da, am lipsit, dar da, m-am întors. A fots o săptămână grea, care s-a încehiat cu o ploaie cristalină. Direct ajunsă cu trenul emoţiilor, direct aici, simt că vara începe să îmi pătrundă prin vene şi să nu îi dea pace inimii. Simt cum îi accelerează bătăile, cum o îndeamnă să aşeze razele soarelui aşa cum vrea ea. Emoţiile, sunt acei fluturi în stomac ( pe care i-am avut ţi eu de-a-lungul întregii săptămâni), dar care au in sfârşit. Până la urmă există undeva un punct, care sfârşeşte ideea. Cert este că de acum încolo pot să cuprind vara în braţe,să simt căldura unei ploi, să mă bucur de tot. Da, e vară! Toţi ne-am dorit vara! Voi iubiţi dimineţile de vară? Voi iubiţi roua? Parcă în fiecare dimineaţă ceva te îndeamnă să nu stai locului. Îndemnul vine prin sentimente care trimit spre fericire, sentimente care te îndeamnă să sarri, să îţi construieşti aripi, să zbori spre libertate. Şi dacă nu atunci când ai aripi, atunci când eşti liber? Ciripitul păsărelelor, soarele zâmbitor, mirosul de cafea proaspătă creează începutul unei zile pline, perfecte! Tot ce îmi doresc este să gust roua proaspătă, atinsă doar de o rază timidă! Tot ce îmi doresc este să mă las condusă de ritmul unui cântec cristalin al unei păsări! Miroase a iasomie! Aer plăcut, raze blânde şi verdele crud al copaciilor completează perfect starea mea de spirit! Câtă linişte! Linişte care îmi permite să aud gândurile oamenilor. Din toate părţile se aude acelaşi refern : ” Cât de norocoşi suntem!”. Chiar suntem, pentru că avem ocazia să fim martorii acestui spectacol minunat al vieţii! Răsărit, mulţumesc că exişti!

De ce?

Dominată de întrebări, hotărâtă spre lămurire, curioasă…Cam asta m-ar descrie în momentul prezent. Am ajuns să aşez la începutul propoziţiilor construcţia ” de ce…?”….Da, poate e acel joc al copilăriei când ne amuza extrem de tare să ne enervăm prietenii cu întrebarea ” De ce…?”, însă ştiu că de data asta vreau să privesc altfel, vreau să găsesc soluţii. o să caut soluţii. Promit!

Acum să îmi expun gândurile sub forma unor interogaţii, al căror refren îmi răsună şi în minte, dar şi în suflet. De ce atâta ură? De ce atât razboi al nervilor? De ce atât pesimism? De ce atât întuneric? De ce război al sufletului? De ce nelinişte? De ce o lume atât de ştearsă? De ce nu există întelegere? De ce oamenii sun nevoiţi să caute în DEX semnificaţia cuvântului iubire? De ce au încetat să mai aibă sentimente? De ce fluturaşii nu îşi mai au locul în stomac?

Dar am promis ca voi găsi soluţii… Mă ajutaţi? Vom înlătura ura! Vom aduce optimismul! Vom lumina suflete! Vom desena pacea! Vom ajuta oamenii ! Căci, oamenii ajută oamenii. Oamenii zâmbesc. Oamenii nu sunt nişte mecanisme. Oamenii iubesc. Oamenii au emoţii şi daaa au şi fluturaşi în stomac. 

" Timp, încotro mergi?"

Nu ştiu cum să încep, nu ştiu cum sa îmi introduc astăzi sentimentele în scris. Melancolie, fericire, tristeţe şi o urmă de regret se ascund în suflet şi aşteaptă să zburde în cuvinte. Însă ştim cu toţii că emoţiile sunt greu de expus sub forma cuvintelor…Am să încep cu întrebarea ” Timp, încotro mergi?”…Cred că mulţi dintre noi ne-am adresat această întrebare măcar o dată în viaţă.

Azi un capitol îşi aşterne punctul final, azi o lacrimă îşi face loc pe obraz. Acum am aflat şi eu cum este ultima zi de licean, cunosc emoţia cu care se cântă celebrul imn al absolventului ” Gaudeamus igitur”. Am ajuns în punctul în care trebuie să urez rămas bun şi succes oamenilor cu care m-am întâlnit aproape zilnic. Trebuie să recunosc, nu credeam că voi fi emoţionată să fiu în momentul acesta. Nu credeam că am să simt cum o lacrimă se aşterne pe obraz. Aş vrea să îmi cer scuze pentru greşelile mele, pentru că ştiu că nu am fost colega perfectă. Fiecare moment al acestor 4 ani va rămâne întipărit aici, aproape de mine. Mereu o să am grijă ca toate amintirile să fie protejate, că nu fie distruse de răutate sau de timp.

A venit momentul să le mulţumesc profesorilor, colegilor. Dacă ar fi să fac o listă cu cele mai frumoase amintiri cred că ar dura în jur de 4 ani. Îmi va fi dor de râsetele ascunse sub bancă, de ” conflictele” amuzante cu colega de bancă şi cu cele din spate ( ştiţi voi), îmi va fi dor de fiecare coleg, dar toţi vor rămâne în suflet alături de un infinit de amintiri plăcute.

” E o istorie întreagă când zici…eu am fost la Roth!”

” Timp,

Încotro mergi?

Spre ce meleaguri noi, grăbit, alergi?”http://www.youtube.com/watch?v=fcokoGjTpCQ

" Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii. (Dar puţini dintre ei îşi aduc aminte)."

Când maturitatea bate la uşă copilăria îi deschide. Atunci când unele fapte sau vorbe au o altă însemnătate înseamnă că în interiorul sufletui a pătruns ceva nou. Însă, există o paletă de culori care face din maturitate o frumoasă pictură. Copilăria, care lasă rădăcini în suflet pigmentează viaţa. Nu vreau să văd lumea sumbră, nu vreau să văd culori şterse şi pesimism, nu vreau să caut perfecţiunea. Vreau să văd totul natural, colorat, cu şanse. Stau şi privesc în oglinda prezentului, văd în interiorul sufletului meu o rază de copilărie care îşi doreşte să zburde într-un zâmbet. O rază care vrea să picteze cu o pensulă gingaşă un fluture imperfect, să nu ţină cont de culorile bulinelor sau de mărimea aripilor. O rază care vrea ca aripile să devină realitate, să devină un ajutor pentru fericire. Ştiu că esenţa fericirii o găsesc în copilăria pitită în suflet, ştiu că o găsesc ferită de lucruri rele. Mai ştiu că am praful magic ascuns de zâmbete în suflet şi ştiu că el va presăra optimism. Nu vreau să caut perfecţiunea, căci ştiu că ea mănâncă timpul, mă opreşte din savuratul clipelor….Am să îmi amintesc mereu că am fost un copil, copil păstrat în suflet cu rădăcini fericite….

Basmele…

De mici, noi fetele visăm la prinţul pe cal alb care să apară în viaţa noastră. Ne inspirăm din basme, ne trăim propria poveste şi aşteptăm propria încoronare. Cam acesta este visul unei fetiţe despre viitor. Însă cu timpul simţim fluturaşii în stomac, ne roşesc obrăjorii, simţim inima cum ticăie şi învăţăm că iubirea nu are aspectul din basme, însă cu puţin ajutor al imaginaţiei poate fi. Ne putem construi propriul castel, căruia îi spunem iubire, loc al inimilor, locul unde inimile se simt în siguranţă, protejate, cu aripi. Poate că prinţul nostru nu apare pe cal alb sau nu este un fiu de crai, importante sunt acceleraţia bătăii inimii, stolul de fluturi din stomac declanşate. Aş putea spune că iubirea îşi găseşte locul în palatul sufletului, ascunsă de răutăţi şi păzind făclia inimii. Sau poate chiar inima este o făclie…care îşi alimentează lumina din iubire. Aşa că întinde mâna şi cuprinde iubirea, las-o să intre în interiorul inimii. 

Îmi place să îmi transpun trăirile într-un basm, să construiesc din ele un palat, să îmi port coroana…simt cum inima se alimentează cu iubire, străluceşte. Simt stoluri de flututuraşi în stomac, simt că iubesc…Ia-ma de mână şi visează!

 

Suflete

Întâlnesc oamnei care sunt sufletul a ceea ce fac. Acei oameni care prin sufletul lor cald și senin încălzesc lumea, încălzesc alte suflete. E atât de plăcut să vezi pe cineva că face tot posibilul ca cei din jur să se simtă bine măcar pentru câteva momente. E atât de plăcut să vezi pe cineva că este aici pentru tine și că afișează un zâmbet cald, sincer. E vorba de acea căldură în care sufletul este învăluit, acea stare în care cu toții ne cufundăm și vrem să rămânem, fără ca exteriorul negativ să ne afecteze. În fiecare zi îi mulțumim soarelui că răsare și ne atinge geamul într-o bătaie suavă, lină și de o căldură care atinge sufletul într-un dans sensibil. În fiecare zi mulțumim norilor că ne dau șansa să ne jucăm cu imaginația și să îi comparăm cu diferite forme. În fiecare zi dăm de acei oameni pe chipul cărora răsare un zâmbet pentru noi, un zâmbet care se tipărește în suflet. Zâmbetele primite se tipăresc toate în suflet și o carte se scrie chiar în interiorul nostru, o carte pe care o citim în momentele grele, o carte care ne încurajează să mergem mai departe. 

P.S : Mulțumesc pentru fiecare zâmbet, mulțumesc pentru fiecare rază…

Alunecare

O rază de soare îmi atinge chipul. Lumina sa vrea sa îmi aranjeze colturile gurii într-un zâmbet. Paşii mei mă conduc pe un balansoar, înconjurat de flori. Gândurile îmi alunecă pe un vis colorat, cu un miros îmbietor. Sunt printre flori, culorile lor se aranjează într-un curcubeu, miroase a fericire, a culoare, a zâmbet. E primăvară, e anotimpul florilor, al speranţelor, al miresmelor de culori. Bună dimineaţa flori! Bună dimineaţa zâmbet! La mulţi anu tuturor celor care poartă nume de flori!

 

Am fost, sunt şi voi fi

Îţi mai aminteşti când număram minutele cu nerăbdare să ieşim la joacă? Îţi mai aminteşti când credeam că timpul e ceva pe care putem opri? Îţi mai aminteşti când făceam bijuterii din păpădii? Îţi mai aminteşti când la şotron piatra nu cădea în pătratul potrivit? Atâtea amintiri, atâtea clipe ascunse timid în palmă se conturează astăzi într-o carte de basme. Acesta este trecutul, ascuns într-un cufăr. Acum îmi conturez drumul din prezent spre viitor, îmi presar flori colorate, cu miresme de spreanţă şi de încredere. Acum, îmi strâng zâmbete inocente ale copilăriei şi le aranjez într-un buchet, vreau să îl dăruiesc viitorului. Timpul uneori trece mult prea repede pe lângă noi. Uneori, alergăm după el şi îl prindem într-o plasă pentru fluturi şi vrem să îl ţinem captiv, dar el are aripi, el zboară şi ne ia cu el. Noi ne prindem de un balonc are face trecere din trecut în prezent şi din prezent în viitor. Astăzi, stau şi îmi aranjez amintirile în acel cufăr, voi pleca împreună cu ele spre viitor, ţinându-l strâns într-o mâna, iar cu cealaltă mă agăţ de balon şi mă las condusă de el. Voi zâmbi tot drumul!

P.S: Am fost, sunt şi voi fi acelaşi copil.

        Am fost, sunt şi voi fi aceeaşi visătoare.

        Am fost, sunt şi voi fi un fluture pe drumul său spre scop.

       Am zâmbit, zâmbesc şi voi zâmbi la fel.